Ieși din zona de confort înainte să te scoată viața

Dacă ești pasionat de dezvoltare personală sau pur și simplu ai vrut la un moment dat în viata sa faci ceva mai bine, sau ceva diferit de rutina, cu siguranță ai auzit de aceasta zona de confort. Aceasta presupune folosirea unor metode bine știute, pentru a întreprinde acțiuni cunoscute și care vor da aceleași rezultate. De aceea se spune ca trebuie sa fii naiv sa crezi ca intreprinderea acelorași acțiuni vor genera rezultate diferite. Adică, dacă tu mănânci nesănătos și singura mișcare pe care o faci e sa duci lingura la gura, nu te poți aștepta ca după ani și ani de făcut același lucru zilnic, la final sa ai un corp atletic.

Zona de confort este cu siguranță înțeleasă mai bine prin exemple concrete. Să mergi zilnic pe același drum de la locul de munca acasă va duce la un moment dat la crearea unui automatism, astfel încât îți va fi foarte confortabil sa ajungi acasă cu mașina, pentru ca ști unde urmează curba, ști și de cele doua gropi de pe partea dreapta din apropriere de casa ta, dar mai ști și ca pe la mijlocul drumului e un câine certat cu mașinile și exista șanse mari să îți iasă în drum, deci în zona aceea ești mai atent la drum; în rest, conduci cu genunchii, cu stânga fumezi pe geam și cu dreapta ciupești fetele pe Facebook. Asta e zona de confort. Și te simți în siguranță să faci ceea ce ști deja, și e așa bine să ai un drum relaxant până acasă, după o zi obositoare de munca…dar ce se întâmplă dacă riști și ieși din zona de confort? Dacă într-o zi te hotărăști să mergi spre casă pe un drum necunoscut, poate chiar mai lung? Poate e plin de gropi și riști să strici mașina. Da, e posibil! Poate e direcția greșită, și ajungi să ieși din oraș. Da, e posibil! Poate întâlnești o persoana care face auto-stopul, o iei cu tine, și ea va deveni partenerul tău de afaceri și nu va mai trebui să mergi la fostul tău loc de muncă prost plătit. Da, e posibil! Depinde doar de tine ce variantă conturezi în minte, pesimistă sau optimistă, dar trebuie să ști că e riscant să ieși din zona de confort. Exista riscul să iasă totul prost, sau să fie exagerat de bine. Sfatul meu e să ai încredere că totul va fi bine în final, dacă ești optimist; dacă încă nu e bine, încă nu e finalul!

E greu să ieși din zona de confort, nu contest asta, dar e și mai greu când te scoate viata forțat de acolo. De ce să îmi deschid o afacere, să trag mai mult de mine, să risc să pierd tot, când salariul minim pe economie + banii primiți de la rude îmi ajung să mă descurc cât de cât? Pentru că într-o zi s-ar putea să rămâi fără job, și implicit fără bani pentru chirie, cheltuieli, medicamente, viață! Sau poate într-o zi cineva drag ție va avea nevoie de sprijinul tău, și tu, din zona ta de confort, vei fii neputincios. Poate acum totul e bine, poate te descurci, dar nu poți să ști ce se întâmplă chiar în momentul în care citești asta. Cine poate ști? Nimeni! Deci nu aștepta să apară ceva neprevazut ca să faci ceva neprevăzut. Ieși din zona de confort și îmbunătățește-ți viata. În toate domeniile, nu doar financiar. Fă totul mai bine, mai bine ca tine, nu mai bine ca mine sau ca altcineva. Tu ești competiția ta. O schimbare mică azi poate aduce un rezultat mare mâine.

Ai exemple peste tot în jur de oameni care au ajuns să atingă succesul în viată pentru că au fost scoși cu forța din zona de confort, în orice domeniu cauți. Nu mă crezi? Folosește-te de Google, el îmi va da dreptate. Nu trebuie să fii unul dintre ei, alege să te convingi să ieși de bună voie, e o cale mai ușoară. Nu e nevoie să iei bătaie ca să înveți auto-apărare. Nu e nevoie să ajungi să îți cumperi doar haine pe comandă XXXXXXL ca să începi să mănânci sănătos și să faci mișcare zilnic. Nu e nevoie să fii concediat ca să iți dai seama că trebuie sa ai mereu mai mult de o singură sursa de venit + un buget de urgență alimentat. Nu e nevoie să îți moară o ruda ca să îți iubești și să îți apreciezi mai mult familia și prietenii apropiați. Nu e nevoie de nimic din toate astea dacă conștientizezi că cel mai mare risc pe care ți-l asumi e să stai în zona de confort, nu să ieși de acolo!

În loc de concluzie, trebuie să ști ca ceea ce numești tu acum zona de confort, a fost cândva ce ai riscat să faci ca să ajungi aici; de ce să nu riști din nou și să schimbi ceva în viața ta?

Un gând despre „Ieși din zona de confort înainte să te scoată viața

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Propulsat de WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: